Izbăvirea cu sake

De Anul Nou, am fost la niște prieteni într-un sat mic de munte pierdut undeva în Gifu, cu aer curat, ger de crăpau pietrele, oameni prietenoși și obiceiuri vechi. Ca la țară 🙂

Și, după cum e datina, pe 31 decembrie la miezul nopții am mers la templul budist din vecini, să ne izbăvim de dorințele lumești și să trecem în noul an purificați și mai buni (unii) sau să facem observații antropologice despre ritualurile de trecere (eu). Că eu nu cred că mă mai purific nicicum.

Am dat acolo peste o mînă de oameni strînși în jurul unui foc prietenos, încinși la vorbă și la băutură și deschiși la venetici ca alde mine – m-au adoptat imediat și s-au apucat să mă descoasă: da’ ce faci în Japonia? de cînd ești aici? îți place la noi la țară? e bun sake, să-ți mai torn? ești însurat? ai copii? să-ți mai torn? cît stai? îți mai torn? ș.a.m.d. Și mi-au tot turnat, de m-am încălzit bine de tot, și ne-am împrietenit suficient cît să mă invite și pe mine să bat clopotul dintre ani, joya no kane 除夜の鐘, ăla despre care se zice că te curăță pentru Noul An. Și l-am bătut, de trei ori din cele 108, deci presupun că m-am purificat numai o cîtime mică de tot.

Și-am ținut-o tot așa, în îți mai torn?, pînă in creierii nopții, pe la 3, cînd s-au stins ultimii tăciuni și ne-am risipit spre case împleticiți și învăluiți în beznă.

Iar a doua zi, pe 1 ianuarie, alt ritual: hatsumōde 初詣, prima vizită la un altar shintoist, să ne punem dorințe pentru noul an și să ne cumpărăm amulete noi, că alea vechi au ieșit din garanție. De cum se crapă de ziuă, adică de la 10.

Nici eu nici prietenii mei nu știam în ce constă datina locală, da’ am aflat pe propria piele că hatsumōde e altfel la țară… Ne-am trezit anevoie, cu ochii cîrpiți de clopot, foc și sake, și abia am apucat să ne-mbrăcăm c-a și trebuit să pornim spre altar, nemîncați și încă tulburați. Și totul a început inocent, cu un soi de mini-conclav al preotului cu notabilitățile locale în lăcașul principal al altarului, încheiat cu cîteva discursuri cu urări de prosperitate, scurte și la obiect.

După care… a venit potopul. Potopul de sake, desigur. În primul rînd, după cum impune tradiția satului, s-a spart un butoi de sake:

… după care alcoolul a pornit să curgă în pocaluri de lemn, împărțite rapid la toată suflarea prezentă. Ceva de genul ăsta:

pocal de lemn

Mă rog, bun sake, n-am ce zice, da’ pe burta goală și pe mahmureală parc-a alunecat cam greu. La început, căci apoi m-au recunoscut prietenii de peste noapte, care-au ținut să mă prezinte fiecărui membru din comunitate, ceea ce s-a lăsat iar cu același șir de întrebări, dublate de îți mai torn – care deja nu mai era întrebare, ci un enunț pur și simplu – și de hai să ți-o prezint pe fiică-mea, e proaspăt divorțată și n-are pe nimeni. (Frumoasă foc fiica, de altfel…)

Și un pahar de ici, un pahar de colo, pînă le-am pierdut șirul. Nu numai eu, ci toți cei de pe-acolo. Și tocmai cînd eu și prietenii mei observaserăm că s-a golit butoiul și ne dădeam cu presupusul că pesemne se termină în curînd toată tărășenia, primarul și viceprimarul au scos de pe undeva o ladă cu sticle mari de sake pe care au prins să le deșerte în butoi, ca să meargă ritualul mai departe.

Și așa a continuat hatsumōde pînă pe la 2 trecute fix, cînd am pornit în cele din urmă spre casă, lihniți toți trei de foame, iar eu reticent să-mi aprind vreo țigară să nu cumva să fac combustie spontană. Da’ cred că eram purificați complet, de toate cele.

În rest, frumos la altar, în pădure:

La mulți ani!

2 Comments

  1. Valentin said:

    Frumosa izbavirea cu sake :)si pare foarte linistit aoolo perfect pentru izbavire 🙂
    la multi ani!!!( cu mare intarziere, insa 🙁 )

    13/01/2016
    Reply
    • roman said:

      La mulți ani!

      14/01/2016
      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 + fourteen =